Alătură-te comunității noastre
De ce unii leșină când văd sânge?
Autor: Nițu Raluca-Nicoleta
29 nov. 2021

Te îngrozește gândul că trebuie să ți se ia sânge pentru analize?

Nu-i nicio problemă, nu ești singurul care se simte așa.

Mulți oameni pot experimenta stări de rău sau leșin la vederea sângelui, chiar dacă este al lor sau în cantitate mică ( într-o eprubetă de 10 mL).

Denumirea medicală este de sincopă vaso-vagală și se declanșează nu numai la vederea sângelui, ci și în alte momente extreme de stres, frică, căldură prea mare sau când stai prea mult în picioare.


Ce se întâmplă, de fapt?

Vasele de sânge de la nivelul picioarelor se dilată, iar sângele rămâne la acest nivel. Concomitent cu acest fenomen, inima începe să bată mai rar, astfel că nu mai ajunge suficient sânge la creier. În lipsa unei circulații adecvate, creierul nu mai funcționează adecvat și apar manifestări specifice pre-sincopei (starea dinaintea leșinului), cum ar fi amețeală, grețuri, acufene (țiuituri în urechi), vedere încețoșată, paloare sau chiar sincopa (leșinul).


Poți face ceva când simți că aproape leșini?

DA! Dacă ai posibilitatea, trebuie să te întinzi cât mai repede și să pui picioarele pe ceva mai ridicat, pentru a favoriza curgerea sângelui înspre creier. În cazul în care nu te poți întinde, poți aplica niște manevre de contrapulsație, care au rolul de a ajuta sângele să ajungă la creier. Una dintre aceste manevre este poziția ghemuită sau de genuflexiune ( squatting position).


Dar ce e de făcut când cineva leșină lângă noi?

Primele gesturi trebuie să fie întinderea victimei pe o suprafață plană și ridicarea picioarelor cu aproximativ 30 cm deasupra solului. Dacă victima nu își revine după această manevră, deschidem calea aeriană și verificăm respirația. În cazul în care persoana respiră, este necesară poziția laterală de siguranță, pentru a menține calea aeriană deschisă, dar și pentru a preveni ajungerea lichidelor în plămâni.


Pentru mai multe informații despre poziția laterală de siguranță, dar și despre primul ajutor în cazul victimei inconștiente care nu respiră, te așteptăm la cursurile noastre de prim ajutor.

Accesează secțiunea www.academiadeprimajutor.ro/ma-inscriu.


Academia de Prim Ajutor

Salvăm vieți împreună

Tags:

Mai multe articole

Image of the article
Numerele de telefon pe care orice părinte trebuie să le aibă salvate.
10 oct. 2023
inEducațional
Nițu Raluca-Nicoleta
Să ai copii nu este ușor. Să ai copii bolnavi, cu atât mai puțin. De aceea, în ajutorul părinților au fost înființate centre de telemedicină care funcționează în mod gratuit, non-stop.
Citește tot
Image of the article
Copilul meu e bolnav. Ce mă fac?
03 oct. 2023
inEducațional
Nițu Raluca-Nicoleta
Probabil că nu există părinte care să nu fi trecut prin cel puțin un început de an școlar care a venit la pachet cu un episod de răceală sau gripă pentru copil. Dar ce este de făcut în astfel de situații? Putem trimite copilul în colectivitate sau suntem nevoiți să îl ținem acasă ori de câte ori prezintă simptome? Iată sfaturile colegei noastre, Dr. Irina Bulată-Pop, medic specialist pediatru:
Citește tot
Vezi toate