Alătură-te comunității noastre
Preinfarctul chiar există?
Autor: Nițu Raluca-Nicoleta
19 nov. 2021

Știi la ce se referă, de fapt, expresia "a avut un preinfarct"?


Termenul "preinfarct" nu mai este de actualitate și este mai degrabă folosit de pacienți decât de cardiologi. Echivalentul în termeni medicali este angina pectorală instabilă care, împreună cu infarctul miocardic, fac parte din ceea ce medicii numesc Sindrom Coronarian Acut (SCA).

Angina pectorală instabilă reprezintă scăderea fluxului de sânge către mușchiul inimii (cel mai frecvent din cauza unor obstrucții parțiale sau îngustări ale arterelor coronare), care poate apărea în repaus sau în momentul efortului. Cu cât obstrucția este mai severă, iar scăderea fluxului de sânge mai prelungită, inima suferă mai tare, iar când muschiul începe să moară, apare infarctul miocardic acut. Acesta este, bineînțeles, mai grav și necesită o procedură de urgență pentru tratament.


"Cum știu să fac diferența între un infarct și un preinfarct?"

Ambele provoacă durere puternică în piept (cea mai puternică durere simțită), însă în cazul infarctului, fiind mai grav, aceasta persistă un timp mai îndelungat. Dar nu trebuie neapărat să faci diferența între ele, ambele sunt urgențe medicale și e nevoie să fim văzuți de un medic.


Ce simptome apar?

  • Durere severă care poate merge în umeri, brațul stâng, până la nivelul ultimelor două degete ale mâinii și mandibulă
  • Respiratie dificilă, oboseală severă, lipsă de aer
  • Transpirații reci
  • Teamă
  • Palpitații (bătăi neregulate ale inimii)
  • Greață și vărsătură
  • Amețeli


"-Pot să previn sindromul coronarian acut?”

DA! Prin reducerea factorilor de risc ( fumat, alcool, mâncare nesătăsoasă, lipsa activității fizice) , optimizarea tratamentului și urmărirea medicală activă. Adică trebuie să fim văzuți la timp de medicul cardiolog conform recomandărilor lui.

Tratamentul diferă de la pacient la pacient în functie de vârstă, starea de sănătate și tratamentele medicamentoase pe care le ia pentru alte afecțiuni.


"- Diferă simptomele de la un bărbat la o femeie?"

Lăsând la o parte faptul binecunoscut că femeile tolerează mai bine decât bărbații durerea, nu.


"- Care sunt factorii de risc pentru sindromul coronarian acut?"

  • Vârsta peste 60 de ani
  • Istoricul familial de SCA
  • Colesterolul crescut
  • Hipertensiunea arterială
  • Fumatul
  • Diabetul zaharat
  • Obezitatea
  • Sedentarismul ( lipsa activității fizice)
  • Stresul.




Academia de Prim Ajutor

Salvăm vieți împreună

Tags:

Mai multe articole

Image of the article
Expresii din domeniul medical folosite greșit
07 iun. 2023
inEducațional
Nițu Raluca-Nicoleta
În practica noastră de zi cu zi întâlnim adesea expresii și cuvinte din domeniul medical ce sunt folosite greșit de către pacienții noștri. De aceea, am decis să le reunim pe cele mai des întâlnite și să le explicăm și corectăm.
Citește tot
Image of the article
Mituri comune în prim ajutor. 5 idei greșite demontate
05 iun. 2023
inEducațional
Bianca-Elena State
Defibrilatorul e greu de folosit? Poți să-ți inghiti limba? Punem gheață pe o arsură? Există o serie de mituri și concepții greșite în ceea ce privește acordarea primului ajutor. Ca să ajutăm cu adevărat într-o situație de urgență, este important să avem informații corecte și să ne bazăm pe ghidurile și practicile recomandate de organizațiile medicale și de prim ajutor.
Citește tot
Vezi toate