Primul ajutor | Tot ce trebuie să știi

80% din morțile subite cardiace se întâmplă acasă. Poți salva viața celor dragi....
primul ajutor

În acest articol:

Primul ajutor se referă la îngrijirile imediate, pe care ar trebui să le oferi atunci când o persoană se află într-o situație de urgență, până când are parte de intervenție specializată.

În funcție de natura urgenței, primul ajutor poate include diferite măsuri:

  • acordarea RCP (resuscitare cardio-pulmonară), în caz de stop cardio-respirator;
  • primul ajutor în înecul cu mâncare;
  • gestionarea unei sângerări, imobilizarea unei posibile fracturi;
  • primul ajutor în caz de arsuri, electrocutare, înec;
  • controlul temperaturii într-o hipotermie sau hipertermie;
    și multe altele.

Pe lângă definiția tehnică, a acorda primul ajutor este o abilitate pe care fiecare persoană ar trebui să o dețină. Este un gest de compasiune și de ajutor față de cei din jur și poate avea un impact semnificativ în salvarea de vieți și reducerea suferinței în caz de urgență.

Suntem cu toții expuși, în fiecare moment din zi. Dar dacă am fi pregătiți? Multe decese ar putea fi evitate. Prin învățarea și practicarea abilităților în primul ajutor, putem contribui la crearea unui mediu mai sigur pentru noi toți.

Siguranța salvatorului

Una dintre componentele elementare ale primului ajutor este reprezentată de siguranța personală a celor care intervin. Adrenalina pe care o simțim într-o situație critică ne poate face să trecem cu vederea unele elemente periculoase.

Salvatorul are responsabilitatea să evalueze și să încerce să anticipeze principalele riscuri la care se expune. Dacă salvatorul nu are asigurat un nivel de siguranță corespunzător, nu este recomandat ca el să intervină. Nu ne dorim să facem dintr-o victimă, două. Nu va duce decât la necesitatea alocării unor resurse suplimentare și la îngreunarea intervenției profesioniste.

Se recomandă limitarea contactului cu fluidele biologice (urină, sânge etc.) sau utilizarea mănușilor de protecție, când sunt disponibile, evitarea pătrunderii în locuințele cu risc de incendiu, semnalizarea corespunzătoare a evenimentelor rutiere înainte de acordarea primului ajutor.

Lanțul supraviețuirii

primul ajutor

Lanțul supraviețuirii reprezintă o secvență de etape esențiale care sunt necesare a fi urmate, pentru ca victima unui stop cardio-respirator să poată fi salvată. El conține patru verigi:

  1. Recunoașterea urgenței și alertarea sistemului 112;
  2. Resucitarea cardio-pulmonară
    Inițierea imediată a RCP poate crește cu până la 4 ori supraviețuirea.
  3. Defibrilarea precoce – pentru a reporni inima
    Cu fiecare minut în care defibrilarea este întârziată, șansele de recuperare scad cu 10-12%.
  4. Îngrijirile post-resuscitare din spital

Un lanț e la fel de puternic precum este cea mai slabă verigă a sa. Cu alte cuvinte, pentru supraviețuirea victimei unui stop cardio-respirator sau iminenței acestuia și reluarea vieții în condiții cât mai optime, suportul vital de bază oferit de un martor este la fel de important precum îngrijirile specializate oferite de sistemul medical.

Degeaba avem cea mai performantă ambulanță și cei mai buni medici de gardă, dacă TU, ca martor, nu știi să recunoști urgența și nu aplici cât de repede manevrele salvatoare de viață.

De ce oamenii nu acordă primul ajutor?

Tuturor ne este cunoscută situația în care o persoană are nevoie de ajutor (fie ea un accident rutier, o persoană cazută pe stradă sau o persoană care se îneacă cu mâncare la mall), iar martorii doar scot telefonul și încep să filmeze, victima rămânând fără niciun ajutor până la sosirea echipajelor de intervenție.

Care sunt îngrijorările comune ale oamenilor?

Teama de a face ceva greșit

Se întâmplă ca în situații de urgență să ne panicăm, să ni se pară că am uitat tot ce știam de la cursul de prim ajutor. Multe persoane gândesc că „sigur este cineva pe aici care stie mai bine ce sa facă”. Ei bine, această gândire face doar să se piardă timp prețios.

Amintiți-vă că nu sunteți singuri. Dispecerii 112 sunt antrenați în instruirea pe loc a martorilor și asistarea voastră în vederea aplicării manevrelor de prim ajutor. Unul dintre cele mai grave cazuri este atunci când victima este in stop cardio-respirator (SCR). Neinițierea manevrelor de resuscitare este mult mai gravă decât inițierea acestora în cazul unei persoane care pare a fi în SCR, deși nu este. Totodată, un masaj cardiac imperfect este mai valoros decât nicio formă de masaj cardiac.

Frica de infecție în urma acordării primului ajutor

Studiile revizuite de către ERC (European Resuscitation Council) au arătat că riscul de transmitere a oricărui tip de infecție este extrem de mic. Mai mult, infecțiile grave, cum ar fi cele cauzate de virusurile HIV sau hepatita C, se transmit prin expunerea directă la sângele victimei (trebuie să ai o leziune deschisă prin care să patrundă fluidele biologice ale victimei).

De asemenea, se pune adesea problema infecțiilor apărute în urma respirațiilor gură la gură din timpul resuscitării. Ultimele ghiduri oferă salvatorului și varianta de a face doar masaj cardiac, până la sosirea echipajelor de intervenție, eficiența lor având în continuare un procent foarte mare.

Frica de implicațiile legale:

Conform legii 95/2006 Art. 88, alin. „(1) Persoanele fără pregătire medicală care acordă primul ajutor de bază în mod voluntar, pe baza indicațiilor furnizate de un dispecerat medical sau a unor cunoștințe în domeniul primului ajutor de bază, acționând cu bună-credință și cu intenția de a salva viața sau sănătatea unei persoane, nu răspund penal sau civil.”

Pe scurt: Orice persoană poate acorda primul ajutor de bază, indiferent de nivelul de pregătire. Dispecerul te va îndruma și este important să respecți indicațiile. Citește aici articolul nostru despre legislatia primului ajutor în România.

Cursurile noastre | Academia de Prim Ajutor

Noi, Academia de Prim Ajutor, suntem o echipă de oameni pasionați, pregătiți, medici din diverse specialități medicale (anestezie și terapie intensivă, cardiologie, pediatrie, neonatologie), paramedici, dar și studenți la medicină. Oferim cursuri și instruire în domeniul primului ajutor de peste 4 ani, plusând teoria cu exemple valoroase din experiența noastră de zi cu zi.

Cursurile de prim ajutor sunt destinate atât persoanelor fizice, care doresc să-și dezvolte abilitățile și cunoștințele în acordarea primului ajutor în situații de urgență în viața de zi cu zi, cât și companiilor și angajaților lor, care doresc să asigure un mediu de lucru sigur și să îndeplinească cerințele legale privind siguranța și sănătatea la locul de muncă.

curs prim ajutor

Mai bine de 80% din români nu cunosc manevrele de resuscitare. Noi ne-am propus să inversăm acest procent. Ești cu noi?
Fă-ți timp și implică-te. Învață. Acționează

Academia de Prim Ajutor
Salvăm vieți (dar numai) împreună.

Surse: Olasveengen TM, Semeraro F, Ristagno G, Castren M, Handley A, Kuzovlev A, et al. European Resuscitation Council Guidelines 2021: Basic Life Support. Resuscitation. 2021 Apr;161:98–114. https://cprguidelines.eu/

ATENȚIE!
Informațiile de pe pagina noastră reprezintă un rezumat limitat al modului de intervenție în anumite situații, diagnosticării anumitor patologii, tratamentului și/sau informațiilor despre medicamente. Nu sunt menite să fie exhaustive și nu ar trebui utilizate ca un instrument de diagnosticare și tratament, ele având un scop pur informativ. NU includ toate informațiile despre afecțiuni, tratamente, medicamente, efecte secundare sau riscuri care pot fi aplicabile unui pacient specific. Nu sunt destinate să constituie sfaturi medicale sau să înlocuiască sfaturile, diagnosticul sau tratamentul oferite de un furnizor de servicii medicale în baza examinării și evaluării circumstanțelor specifice și unice ale pacientului. Orice acțiune ca urmare a informațiilor citite pe această pagină se face pe răspunderea completă și proprie a celui în cauză. Pacienții trebuie să discute cu un furnizor de servicii medicale pentru informații complete despre sănătatea lor, întrebări medicale și opțiuni de tratament, inclusiv riscurile sau beneficiile utilizării medicamentelor. Aceste informații nu susțin niciun tratament sau medicament ca fiind sigur, eficient sau aprobat pentru tratamentul unui pacient specific. Academia de Prim Ajutor și afiliații săi declină orice garanție sau responsabilitate legată de aceste informații sau utilizarea lor. Utilizarea acestor informații este reglementată de Termenii de utilizare, disponibili aici.

În acest articol:

E-BOOK GRATUIT

Cum intervenim în situațiile critice?

Învață tehnicile elementare de prim ajutor descărcând acest e-book gratuit.

Alătură-te comunității și primești cartea instant în format digital pe e-mail:

Ai aflat ceva nou citind acest articol?
Distribuie-l și prietenilor tăi.

Învață tehnicile elementare de prim ajutor descărcând acest e-book gratuit.

Alătură-te comunității și primești cartea instant pe e-mail: